Archer AX53—Noul router Wi-Fi 6 și tehnologiile sale
TP-Link a lansat de curând Archer AX53—un nou router AX3000 Wi-Fi 6 care continuă misiunea TP-Link de a aduce vitezele Wi-Fi 6 în casele cât mai multor oameni.
În cele ce urmează, îți vom prezenta o parte din tehnologiile care fac din Archer AX53 una din cele mai bune opțiuni dacă ești în căutarea unui nou router Wi-Fi 6 și îți dorești un raport preț-performanță excelent.
Tehnologii avansate: Pentru o experiență mai bună în rețea
Viteze Wi-Fi 6
Wi-Fi 6 (802.11ax) se conturează ca fiind unul din cei mai importanți pași făcuți de tehnologia Wi-Fi, dezvoltat ca și răspuns pentru nevoile din ce în ce mai mari ale rețelelor wireless de acasă. Prin asta, Archer AX53 este capabil să ofere o creștere semnificativă în materie de viteză și capacitate, prin comparație cu generațiile anterioare de routere.
Adopția la scară largă a Wi-Fi 6 este în continuă creștere, pe măsură ce sunt lansate pe piață din ce în ce mai multe produse compatibile cu acest nou standard Wi-Fi. Este destul de dificil să nu-ți dorești să faci trecerea de la Wi-Fi 5 la Wi-Fi 6, din moment ce noua generație oferă viteze combinate de până la 3 Gbps.
Wi-Fi 6 transmite mai multe date mulțumită tehnologiei 1024-QAM, crescând vitezele brute cu 25% față de Wi-Fi 5. Mai mult, acesta extinde și banda Wi-Fi de la 80 Mhz la 160 Mhz, dublând lățimea canalului. De asemenea, Wi-Fi 6 folosește și tehnologiile 8x8 MU-MIMO, OFDMA și BSS Color pentru a oferi până la de 4 ori mai multă capacitate pentru a lucra cu mai multe dispozitive.
1024-QAM
Cu 1024-QAM, fiecare simbol transportă 10 biți în loc de 8 biți, îmbunătățind vitezele brute cu 25%, prin comparație cu 802.11ac 256-QAM (adică Wi-Fi 5).
Canal de 160 MHz
Wi-Fi 6 extinde banda Wi-Fi de la 80 MHz la 160 MHz, dublând lățimea canalului și creând o conexiune mai rapidă de la router către dispozitiv.
8 x 8 MU-MIMO
Cu MU-MIMO tradițional, mai mulți utilizatori se pot conecta simultan la router, fără o scădere notabilă a calității lățimii de bandă—până la un punct. Însă cu 8 x 8 MU-MIMO sunt mai mult de 8 fluxuri disponibile din care utilizatorii pot alege. Și în timp ce 802.11ac MU-MIMO funcționează numai pentru descărcări, Wi-Fi 6 8 x 8 MU-MIMO funcționează atât pentru încărcări, cât și pentru descărcări.
Acest lucru înseamnă că indiferent dacă transmiți, descarci, redai VR/AR, te joci un MMO sau un RPG, cu cele 8 fluxuri Wi-Fi 6, există o lățime de bandă mai mult decât suficientă pentru toată lumea din casă și pentru toate aceste activități.
OFDMA
Standardul Wi-Fi 6 folosește OFDMA pentru eficiență crescută. Imaginează-ți conexiunea Wi-Fi ca o serie de camioane care livrează pachete de date către dispozitivele tale. Cu standardul Wi-Fi anterior, 802.11ac, fiecare "camion" putea livra un singur colet către un dispozitiv în același timp. Dar cu OFDMA (Wi-Fi 6), fiecare camion poate livra mai multe colete simultan către mai multe dispozitive. Această îmbunătățire a eficienței funcționează atât pentru încărcări, cât și pentru descărcări.
BSS Color
Interferențele cu rețelele wireless ale vecinilor pot cauza probleme semnalului tău wireless. BSS (Base Service Station) Color poate marca cadrele din rețelele vecinilor pentru ca routerul tău să le ignore. Dacă locuiești într-un apartament, aproape de vecinii tăi, acest lucru va însemna că routerul tău va deveni mult mai eficient, fără ca tu să depui vreun efort în acest sens.
TP-Link HomeShield: Pentru a-ți administra și proteja rețeaua
Află aici mai multe despre HomeShield >>
Cu TP-Link HomeShield te poți bucura de funcții avansate de securitate care creează un mediu sigur pentru datele și intimitatea rețelei și familiei tale.
Home Network Scanner
Scanează în timp real rețeaua ta de acasă pentru a detecta potențialele pericole și probleme de securitate.
Control Parental
Programează intervale de timp și blochează conținutul nepotrivit pentru a-ți proteja familia în mediul online.
Quality of Service (QoS)
Alege ca dispozitivele tale preferate să aibă cele mai rapide conexiuni pentru performanțe maxime.
TP-Link OneMeshTM: Pentru o rețea Wi-Fi în toată locuința
Află aici mai multe despre OneMeshTM >>
Archer AX53 suportă tehnologia OneMeshTM, prin care poți crea o rețea wireless cu acoperire în toată locuința ta, alături de alte dispozitive ce suportă OneMeshTM. În scenariile tradiționale, chiar dacă folosești un range extender pentru a extinde aria de acoperire a routerului tău, tot vei fi nevoit să schimbi manual între rețele pe măsură ce te deplasezi prin casă.
Stânga: Router tradițional + Range Extender; dreapta: Router OneMeshTM + Range Extender OneMeshTM
OneMeshTM îți permite să creezi o rețea wireless unificată sub același nume Wi-Fi, în timp ce dispozitivele tale compatibile cu tehnologia OneMeshTM extind aria de acoperire a semnalului wireless înspre toate colțurile casei.
Acestea au fost o parte din tehnologiile și funcțiile oferite de către Archer AX53, cel mai nou router Wi-Fi 6 AX3000 oferit de TP-Link în România. Sperăm că acest articol te va ajuta în luarea unei decizii față de achiziționarea unui nou router Wi-Fi 6.
Află mai multe despre Wi-Fi 6:
Descoperă noua generație Wi-Fi AX
Pentru mai multe informații despre TP-Link, vizitează site-ul tp-link.com/ro sau urmărește-ne pe:
- Facebook: facebook.com/TPLinkRomania
- YouTube: youtube.com/TPLinkRomania
- Instagram: instagram.com/tplinkromania/
- LinkedIn: linkedin.com/company/tp-link-romania