An:
--  
    Aug.2017
    17

    TP-Link semnează cu Ingram Micro Romania (RRC) un acord pentru distribuția de soluții business

                                                                                                                                           

    TP-Link, furnizor global de echipamente de rețea pentru utilizatorii individuali și mediul de afaceri, a semnat acordul de distribuție pentru gama de echipamente destinate clienților companii cu Ingram Micro România (RRC), distribuitor cu valoare adăugată de soluții IT.

    „Produsele și serviciile de networking TP-Link sunt utilizate de peste un miliard de utilizatori la nivel global. Prin noul parteneriat de distribuție semnat cu TP-Link, ne propunem să le oferim clienților soluții de conectivitate inovative la prețuri competitive și suport partenerilor prin serviciile noastre de distribuție cu valoare adăugată”, a declarat Gabriel Ciucu, Director general Ingram Micro Romania (RRC)

    ”Segmentul întreprinderilor mici și mijlocii este unul cu mare potențial de creștere pentru TP-Link în România, iar acordul cu Ingram Micro Romania (RRC) servește foarte bine obiectivului nostru de a ne crește cota de piață, având un partener cu o experiență dovedită în piața de networking din România și datorită suportului oferit către canalul de parteneri B2B. Începând de anul trecut, TP-Link este al doilea cel mai important furnizor global de switch-uri după numărul de porturi Ethernet vândute în 2016, conform IDC. Ne dorim să replicăm și local succesul global, printr-o rețea cât mai extinsă de distribuție care să ne ajute să ajungem la cât mai mulți clienți cu echipamentele de switching și routing TP-Link, recunoscute la nivel mondial pentru raportul optim preț-calitate, dar și pentru ușurința în configurare și administrare”, a declarat Dana Chibac, SMB channel manager TP-Link România.

    În cadrul acestui parteneriat, Ingram Micro Romania (RRC) va distribui produsele și soluțiile TP-Link din gama business dedicată segmentului IMM. Acordul va acoperi canalele de distribuție specifice companiilor IT care dezvoltă și implementează proiecte B2B și are în vedere întregul portofoliu TP-Link pentru IMM-uri, inclusiv switch-uri cu management, routere profesionale, soluțiile business Wi-Fi pentru interior și exterior Auranet, antene profesionale precum și soluțiile Pharos Wireless Broadband pentru exterior.

    ###

    Despre Ingram Micro Romania (RRC)

    Ingram Micro Romania (RRC), parte din Ingram Micro Inc., este distribuitor cu valoare adăugată de tehnologie din arii precum: infrastructură, networking și comunicație, DC-POS, securitate și cloud. Compania activează pe piața de distribuție din Romania din 2012 sub numele de RRC TECH DISTRIBUTION și, din 2016 reprezintă cel mai mare distribuitor la nivel global cu prezență în Romania. Ingram Micro le oferă partenerilor săi soluții ale unor branduri de top și un spectru complex de servicii cu valoare adăugată, precum: traininguri, certificări, pre-configurări de produse, construire de soluții, programe de sprijin financiar, suport de vânzări și marketing.

    Despre TP-Link

    Fondat în 1996, TP-Link este furnizor global de produse și accesorii de rețea. Conform companiei de analiză a pieței IDC*, TP-Link este liderul pieței de echipamente WLAN și CPE broadband, cu distribuție în peste 120 de țări și sute de milioane de clienți în întreaga lume. Cu un portofoliu extins de produse stabile, performante și accesibile în domeniul rețelisticii și o experiență dovedită, compania își continuă evoluția cu produse adaptate stilului de viață conectat, care să răspundă cerințelor viitoare.

    * Conform IDC Worldwide Quarterly WLAN Tracker Report, Q1 2017.

    Pentru mai multe informații despre TP-Link, vizitați site-ul http://www.tp-link.ro sau urmăriți-ne pe:

    Facebook: facebook.com/TPLinkRomania/  

    YouTube: https://www.youtube.com/TPLinkRomania

    From United States?

    Get products, events and services for your region.