- Oct.2023
- 09
TP-Link @Bucharest Gaming Week | Ne vedem la standul TP-Link pe 14-15 octombrie
Între 14 și 15 octombrie ne vedem la standul TP-Link de la Bucharest Gaming Week 2023, organizat la Palatul Parlamentului.
Dacă ai spirit competitiv și te simți norocos, te așteptăm la stand cu numeroase activități online și offline, în urma cărora ai șansa de a câștiga dispozitive TP-Link sau multe alte premii.
Standul TP-Link @Bucharest Gaming Week 2023
În primul rând, la standul TP-Link se găsesc, în format expozițional, numeroase dispozitive precum routere Wi-Fi 6, sisteme Mesh Deco Wi-Fi 6 și cele mai noi dispozitive Smart Home din gama Tapo.
Routere Wi-Fi 6 pentru gaming de performanță
Archer GX90 reprezintă unul dintre cele mai performante routere TP-Link Wi-Fi 6, conceput special pentru sesiunile de gaming online. Spre deosebire de routerele obișnuite, Archer GX90 dispune de o bandă dedicată de gaming, pentru conexiunile din timpul jocurilor online, asigurând performanțe maxime fără a concura pentru resursele din rețea cu alte dispozitive. Pe lângă aceasta, routerul oferă o suită de funcții speciale dedicate gamingului, precum Game Accelerator, Game Statistics și Game Protector, ce ajută la reducerea lagului, monitorizarea resurselor PC-ului și la protecția conturilor și parolelor.
Rețea Deco Mesh Wi-Fi 6 pentru conexiuni performante în toată casa
Noul sistem mesh Deco X95 completează oferta TP-Link Deco de sisteme Mesh Wi-Fi 6 high-end, aducând împreună avantajele unei rețele cu acoperire în toată locuința și performanțele Wi-Fi 6 Tri-Band AX7800 care pot susține activitățile online precum gamingul online de performanță, descărcările de fișiere foarte mari sau streamingul 8K.
Dispozitive Tapo Smart Home pentru locuințele moderne
Fie că ești deja streamer, fie că vrei să începi o astfel de carieră sau pur și simplu îți dorești să-ți decorezi camera în ton cu gaming rig-ul tău, banda LED Smart Tapo L930 poate fi alegerea ideală pentru a crea atmosfera ideală din timpul sesiunilor de gaming, vizionării filmelor și serialelor sau chiar din timpul studiului, folosind setul adițional de LED-uri albe. Prin chipsetul IC, banda Tapo L930 permite până la 50 de zone de culoare simultane, oferind efecte spectaculoase, controlate direct din aplicația Tapo pentru telefoane și tablete.
La standul TP-Link, vizitatorii vor avea ocazia să facă cunoștință și cu cea mai nouă gamă de dispozitive smart home TP-Link. Este vorba de noile aspiratoare robot Tapo, reprezentate la stand de către flagship-ul gamei, modelul Tapo RV30 Plus. Cu o putere mare de aspirare (4200Pa), mop integrat, stație de golire automată și navigare LiDAR & Gyro, Tapo RV30 Plus este ajutorul ideal pentru curățarea și întreținerea locuinței, oferind mai mult timp liber pentru gamingul online alături de prieteni.
Câștigă premii la Standul TP-Link
În cadrul standului TP-Link vor avea loc mai multe jocuri pentru cei mai competitivi dintre vizitatori. Iar pentru cei care se simt mai norocoși, aceste jocuri pot duce la câștigarea de dispozitive TP-Link, pe lângă multe alte premii.
Tombolă cu premii TP-Link
1v1 Challenge (League of Legends, FIFA, Minecraft, Cornhole)
Cei mai buni jucători de League of Legends, FIFA sau Minecraft au șansa de a câștiga un Archer AX23 (Router Wi-Fi 6 AX1800), Tapo C500 (Cameră Wi-Fi de exterior cu Pan/Tilt) sau Tapo L900-5 (Bandă Wi-Fi LED Smart multicoloră).
Câștigătorii unui 1v1, la oricare dintre cele trei jocuri, pot introduce un bilet în urna de la stand, pentru a putea participa la tombolele de la finalul zilelor evenimentului, găzduite de către IceManLucky.
Extragerile vor avea loc la standul TP-Link, sâmbătă de la 15:30 și duminică de la 18:30.
REGULAMENT: Doi jucători se pot înfrunta în meciuri scurte, 1 versus 1, de League of Legends, FIFA sau Minecraft (pe PC-urile și consola din cadrul standului). Câștigătorul poate apoi introduce un bilet în urna tombolei (bilet oferit de staff-ul TP-Link, ce conține un număr de serie), pentru a avea șanșa de a câștiga unul din dispozitivele TP-Link, în urma extragerilor din ziua respectivă.
Meciurile de League of Legends sunt realizate de pe conturile personale ale jucătorilor, în urma logării pe PC-urile de la standul TP-Link. Jucătorii sunt rugați să se deconecteze la finalul sesiunii. TP-Link nu răspunde de integritatea conturilor ce nu au fost delogate. TP-Link nu salvează în vreun fel datele de logare introduse.
Vor exista două tombole, una pentru fiecare zi a evenimentului, unde vor fi extrase bilete introduse în decursul zilei în cauză. Extragerile vor avea loc la Standul TP-Link. În fiecare zi, se vor extrage câștigătorii începând cu locul al III-lea și continuând cu locurile II și I. Premiile oferite sunt:
- Locul I: Archer AX23 (Router Wi-Fi 6 AX1800)
- Locul al II-lea: Tapo C500 (Cameră Wi-Fi de supraveghere pentru exterior, cu Pan/Tilt)
- Locul al III-lea: Tapo L900-5 (Bandă LED Wi-FI Smart multicoloră)
Nu este nevoie de victorii la toate cele trei jocuri video pentru a putea introduce un bilet în urnă.
Pentru revendicarea premiilor, câștigătorii trebuie să prezinte biletul cu numărul de serie ce corespunde cu seria de pe biletul extras, primit anterior. Dacă în urma extragerii, persoana câștigătoare nu se află la standul TP-Link pentru a ridica premiul, biletul se va anula și se va extrage un nou bilet pentru premiul în cauză.
Cornhole 1v1
Alternativ, pentru a putea participa la tombola TP-Link, vizitatorii se pot înfrunta în competiții 1v1 la jocul Cornhole găsit la stand.
REGULAMENT: Fiecare dintre cei doi jucători va primi unul din seturile de pernuțe roșii sau albastre. Jucătorii vor arunca, de la distanța indicată, înspre tabla de joc cu scopul de a trece pernuțele prin orificiul de pe suprafața de joc. Fiecare pernuță ce trece prin orificiu valorează un punct (1), iar jucătorul care obține cele mai multe puncte este declarat câștigător. În cazul unei remize, jucătorii au posibilitatea de a mai juca un meci, până la stabilirea unui câștigător clar.
Treasure Hunt
Anul acesta la BGW este organizat și un Treasure Hunt la care pot participa toți vizitatorii pentru a avea șansa de a câștiga numeroase premii.
La standul TP-Link se găsesc trei (3) coduri QR care pot oferi vizitatorilor mii de puncte pentru a le crește șansa de câștig în cadrul tombolei BGW.
Misiune Bronze: Pozează mascota TP-Link de la stand (100 puncte)
Misiune Silver: Postează o poză cu standul TP-Link (500 puncte)
Misiune Gold: Joacă-te la standul TP-Link (1000 puncte)
TP-Link România pune la bătaie, ca și premii în cadrul tombolei BGW, trei dispozitive dedicate gamingului:
1× Archer GX90 (Router Wi-Fi 6 Tri-Band AX6600 pentru gaming)
1× Archer AX80 (Router Wi-Fi 6 Dual-Band AX6000 cu un nou design)
1× Tapo L930-5 (Bandă Wi-Fi LED smart multicoloră)
Gaming alături de IceManLucky
În cele două zile ale evenimentului, la standul TP-Link, îl vom putea găsi pe IceManLucky.
Vizitatorii au șansa de a interacționa și de a se juca cu aceasta meciuri de League of Legends și FIFA la Standul TP-Link
IceManLucky va fi prezent la standul TP-Link conform programului de mai jos:
Sâmbătă: între orele 10:30-11:00 și între 12:30-15:30.
Duminică: între orele 11:00-12:00, între 13:00-14:30 și între 17:30-18:30.
De asemenea, IceManLucky va găzdui extragerile tombolelor pentru 1v1 Challenge și va oferi premiile câștigătorilor.
Gaming alături de Sinner
În duminica evenimentului, la standul TP-Link, va fi prezent și Sinner pentru o sesiune de meet & greet și pentru a se juca FIFA cu cei aflați la stand, competiții care le pot oferi șansa vizitatorilor să intre în tombola TP-Link din ziua respectivă.
Sinner va fi prezent la standul TP-Link duminică între 15:00-17:00.
Roata Norocului
Dacă răspunzi corect la trei (3) întrebări, poți învârti Roata Norocului de la Standul TP-Link pentru a câștiga numeroase premii, printre care și Benzi LED Tapo L900-5 (în limita stocurilor disponibile).
Jocul Roata Norocului va fi activ în baza următorului program:
Sâmbătă: între orele 10:30-11:00 și între 15:00-15:30.
Duminică: între orele 11:00-12:00 și între 17:30-18:30.
REGULAMENT: Jucătorul va primi întrebări la întâmplare (cu subiecte legate de TP-Link, gaming, tehnologie etc.). Dacă jucătorul răspunde corect la cele trei (3) întrebări, acesta poate învârti, o dată, Roata Norocului. Rezultatul va fi indicat în partea superioară a roții. Premiile Roții Norocului sunt limitate de stocurile disponibile.
Giveaway pe Facebook
Pentru cei care nu au avut șansa de a câștiga un premiu TP-Link în cadrul Standului de la Bucharest Gaming Week, pot oricând participa la giveway-ul online, organizat pe pagina de Facebook, TP-Link România.
Participă la concursul de pe pagina de Facebook a TP-Link România și poți fi câștiga un router Archer AX80.
REGULAMENT: Pentru a fi eligibil de câștigarea unuia dintre cele trei premii, trebuie:
- Să ne lași un comentariu în care să ne spui care a fost primul tău joc video.
- Să etichetezi trei (3) prieteni în comentariul tău.
- Să distribui postarea pe pagina ta de Facebook, public.
Acestea fiind spuse, ne vedem între 14 și 15 octombrie la Standul TP-Link de la Bucharest Gaming Week 2023!
3, 2, 1, start joc!
###
Despre TP-Link
Fondat în 1996, TP-Link este furnizor global de dispozitive și accesorii de rețea. Conform companiei de analiză a pieței IDC*, TP-Link este liderul pieței de echipamente WLAN, cu distribuție în peste 170 de țări și sute de milioane de clienți în întreaga lume. Cu un portofoliu extins de dispozitive și soluții stabile, performante și accesibile în domeniul rețelisticii și o experiență dovedită, compania își continuă evoluția cu echipamente adaptate stilului de viață conectat, care să răspundă cerințelor viitoare.
Pentru mai multe informații despre TP-Link, vizitează www.tp-link.com/ro/ sau urmărește-ne pe:
Facebook: www.facebook.com/TPLinkRomania
Instagram: www.instagram.com/tplinkromania/
TikTok: www.tiktok.com/@tplink_romania
YouTube: www.youtube.com/TPLinkRomania
LinkedIn: www.linkedin.com/company/tp-link-romania
*Potrivit raportului IDC Worldwide Quarterly WLAN Tracker, Q4, 2022.